less hope

Standard

Unde se duc deciziile pe care nu le iei?
Dar mai mult,
Cum îți îngropi speranța după ce moare?

Să fim serioși,
știm toți că speranța moare ultima,
deci moare.
Și-atunci ce faci cu ea?
Pregătești o masă
pentru restul viselor rămase,
faci priveghi sau citești acatiste,
o ții trei zile în suflet,
poate poate s-o trezi?
Și unde-o-ngropi?
În stomac,
s-o simți ca pe-o gastrită
de fiecare dată când mai abuzezi de vise?
În inimă,
să îți fie mereu în vene?
În creier.
De-acolo oricum orice se șterge.
Deci cum?

furtună interior-exterior

Standard

Ce faci
când nu mai ai aer în plămâni
sânge în vene
apă de pe-o zi pe alta?
când ti-s norii în cap
picioarele-n lună
iar de restu nu mai știi nimic?
când fugi după turmă
dar fugi încet
și-ai face nimic
și nimic e mult?
când bine și rău
control, exces, nebunie
îs tot una?
de ce te apuci
când ești în ceață,
interior-exterior?
pe cine strigi
când nu știi ce cauți?

-stai în mijlocul furtunii, admiri peisajul, simți și-aștepti să treacă-

Ușor?

-mai vrei să fie și ușor?-

ultima stație

Standard

N-am stare.
E agitație în venele mele,
îmi circulă trenuri, doar dus.
Văd în fiecare noapte câte o stație
dar nu mă opresc niciodată prea mult,
numai cât să simt miros de tutun,
în sunet de greieri și corzi.
Plec mai departe și mă opresc abia dimineață
când mă trezesc în același pat
cu aceleași obiceiuri
și cu imaginea ultimei stații în gând.
Călătoresc singură,
deși mă mai opresc din când în când să te văd
ca să-mi amintesc cine sunt.
Mi-ar fi plăcut să fii cu mine,
în fiecare stație și dimineață
dar ajunsesem să alerg după trenul tău,
ce-ar fi putut fi al nostru,
și să uit de mine.
În final, o să mă obișnuiesc cu mine
și-o să mă trezesc într-o dimineață
cu bagajul făcut, în suflet,
o să trec să te văd
și să-mi iau la revedere.

Până data viitoare.

11019839_801448176571777_1272399857582470360_n

artwork by deviant artist hypnothalamus

semi-blestem

Standard

Azi îți doresc să-ți fie dor.
Să-l simți în fiecare celulă,
în fiecare por,
să-l respiri..
Să mergi pe pașii mei,
pe pașii altora,
și să-ți fie dor de tot ce-a fost
și ce-ar fi putut fi.
Să vezi lumea cu ochii mei,
să-mi simți dorul
și să taci. Cu rost.
Să-ți faci din el casă,
cu pereți de vise
și să încui ușa.
Să vezi și tu cum e.
După, aștept să-mi dai dreptate.

pe față

Standard

Despre ce vorbim când vorbim despre oameni?

povești, inimi, dorințe, nevoi, lacrimi, pasiuni, vise, coșmaruri, prietenii, încredere, decepții, preferințe, zâmbete, altruism, credință

Dacă te întreb cine ești, ce-mi răspunzi?
dar,
Dacă mă întrebi cine sunt, ce-ți răspund?
Bună, sunt Cristina
și acum sunt rătăcită,
aflu cine sunt
și cine nu sunt
zi de zi.
am ascultat oamenii greșiți
și-am încercat să-mi păcălesc inima
și acum trag ponoasele,
am o poveste lungă
dar vreau să fie și mai lungă de atăt
și frumoasă, și plină,
….

Cine vrea să afli cine ești cu adevărat?
dar,
Tu știi cine ești cu adevărat?

mai bine tăcere

Standard

hai să vorbim
despre cum
n-am să sparg un vis cu o cană
și n-am să cobor luna de pe cer
și n-o să șterg nimic din ce există
sau din ce s-a dus
și mâine o să fie tot duminică
cum a fost și până acum
cum n-o să umplu spațiile rămase goale
despre ciocolata amăruie
și ploaia ce stă să vină.
să vorbim ca străinii în tren.
mai mult de atât nu ne-a rămas.

dimineți

Standard

Scrisul nu e pentru că trebuie, ci pentru că vreau. E ca un fel de dezintoxicare rapidă, pun cuvintele pe foaie și-am scăpat de ele. Nimic mai simplu, ar zice unii. Dar, vezi tu, cuvintele scrise sunt scrise pe piatră, rămân acolo, le vezi, le simți, le trăiești pentru mai mult timp. Măcar nu te bântuie, ca vorbele. Nu-ți șuieră in urechi.
Mi-am adus aminte de poeziile pe care le scriam în leagănul de la bunica. Nu țin minte ce scriam, doar imaginea aceea cu pixul și foaia de vocabular. Trei cuvinte unul după altul altul, aliniate frumos ca înainte de război. Cel mai probabil, încercam să ii scriu tatei că îmi era dor de el. De aici mi-a venit mereu impulsul de a scrie, din dor de oameni sau de mine.
Trăiesc pe bază de dor. Trăim, defapt. Dor de ducă, de mamă, de soare, de dimineață, de chipuri, de liniște, de înghețată, de zâmbete și iubire. Dorul de iubire e cu dichis. Nu prea știu de ce anume îmi e dor când zic iubire. Uneori e vorba de iubirea mea, pentru mine, alteori despre o cafea și-un sărut dimineața.
Mă simt bătrână. Îmi doresc liniște, calm, libertate, iubire și câte-o pastilă când mă doare. Fix ca pisica de lângă sobă, că tot vorbeam de amintiri cu bunica. Aș vrea, acum dacă se poate, un job stabil, o casă cu verandă și-un colț numai al meu, un teanc cu cărți de bucate și timp să le răsfoiesc, un om pe care să-l văd în fiecare dimineață la cafea cum își ferește ochii de fumul de țigară. Liniște. Călătorii. Oameni frumoși. Nu știu cum să ajung până la ele, în schimb. Mă rătăcesc în fiecare dimineață și până reușesc să înlătur ceața, se face dimineață din nou. Ceva nu fac bine.
Apropo de azidimineață, te-am văzut la cafea. Încă îți mai tremură pleoapele când duci țigara la gură. Zâmbeai mocnit, un pic amar aș zice. Abia după am vazut pleata brunetă. Bună alegere, aș întreba-o dacă-i naturală. Se pare că cineva s-a trezit cu chef de dimineață. Ți se arcuiesc buzele instant, semn de gânduri bune. Urmează același repertoriu ca data trecută. Aș putea să închid ochii că tot aș ști ce se întâmplă. Te las să-ți termini treaba, eu îmi mai pun o cană de cafea, se anunță o zi în care o să am nevoie de porție dublă. Ești un fel de barometru pentru porția de cafea zilnică. Doza mea depinde de ora la care apari. Acum, deja nu mai are influență, sau așa încerc să mă aburesc. Revenind la treburile tale, se pare că m-am sincronizat perfect, se îmbracă. Îți înțeleg alegerea, sânii ăia nu sunt de ici de colo. Bulină albă pentru zâmbet. De altfel, toate au bulină albă după o așa dimineață. Nu zici nimic, din nou. Ai rămas fără replici în ultima vreme, ceva nu-i în regulă. Mă întreb când o fi următoarea cafea, vreau să fiu de față, are potențial brunețica asta. Cine știe, poate într-o dimineață o să o vad cum își aranjează hainele pe raft, îmbrăcată cu tricoul tău. Atunci promit să mă mut. Meseria mea de spion de dimineață se va fi terminat.
Alarma. 7:45. Deci am avut dreptate, am nevoie de 2 cafele azi. Ne vedem dimineață, m-ai făcut curioasă. Până atunci, mai am o zi de luptat cu bătrânețea. IMG_20150428_054554